Becuri pentru frica de intuneric

Cand eram mica nu mi-era frica de intuneric. Sau cel putin asa mi s-a spus. Pana intr-o zi (de fapt seara), cand m-a speriat un verisor. Eram la bunici, iar ca sa mergi la toaleta trebuia sa iesi pe sala din spate (casa bunicilor era un mic conac, cu trei terase, dar asta e alta poveste), sa mergi pe un coridor, apoi sa cotesti la dreapta, mai faceai cativa pasi si ajungeai. In fine, intr-o seara, ducandu-ma SINGURA la toaleta (repet, NU MI-ERA FRICA DE INTUNERIC), dupa colt m-a asteptat un verisor si m-a speriat, asa ca de atunci a inceput sa-mi fie frica.
In apartamentul unde stau, coridorul care face legatura intre camere nu are parte de lumina decat daca las toate usile deschise sau daca aprind becul, asa ca seara, pana ajung la intrerupator, trec prin intuneric. Si mi-e frica. Asa ca a TREBUIT sa inventez becurile astea, ca sa ma simt in siguranta.